PRIMELE PLĂȚI PENTRU BENEFICIARII VENITULUI MINIM DE INCLUZIUNE
2352 – este numărul de beneficiari de venit minim de incluziune(familii și persoane singure), înregistrați în ianuarie 2024 în baza de date a AgențieiJudețene pentru Plăți și Inspecție Socială ARAD.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și AJPIS ARAD, a început plata pentru beneficiarii de VenitMinim de Incluziune (VMI) care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Suma totală plătită de către AJPIS ARAD celor 2352 de beneficiari în această lună este de 1417868 de lei.
Calendarul plăților pentru beneficiarii înregistrați până acum (familii și persoane singure) este următorul:
– pe 20 februarie se alimentează conturile pentru cei care au optat pentru încasarea VMI pe card;
– în ultima decadă a lunii (între 22 februarie și ultima zi a lunii) se asigură plata prin mandat poștal, conform convenției încheiate cu Poșta Română.
Venitul Minim de Incluziune (VMI) reprezintă un program unic de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile vulnerabile să depășească obstacolele financiare pe care le întâmpină și să-și îmbunătățească viața. Acesta este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente: ajutor pentru incluziune și, respectiv, ajutor pentru familiile pentru copii.
VMI înlocuiește prestațiile anterioare, respectiv, venitul minim garantat (VMG) și alocația pentrususținerea familiei (ASF).Măsurile adoptate prin această lege fac parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale” jalonul 384, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.