Atribuții ANPIS și AJPIS

ATRIBUŢII ANPIS

 În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2012 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia aplică politicile şi strategiile din domeniul sistemului naţional de asistenţă socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, având următoarele obiective principale:

a) administrarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor destinate programelor de servicii sociale, conform legii;

b) asigurarea unui sistem eficient şi integrat de gestionare şi plată a beneficiilor de asistenţă socială la nivel naţional;

c) prevenirea erorii, fraudei şi corupţiei în sistemul de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;

d) monitorizarea modului de acordare a sumelor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi pentru programele de servicii sociale;

e) evaluarea şi monitorizarea serviciilor sociale pe baza standardelor de calitate şi de cost şi colectarea de date necesare indicatorilor de incluziune socială;

f) organizarea şi asigurarea serviciilor de stabilire, evidenţă şi plată a beneficiilor de asistenţă socială;

g) organizarea şi asigurarea unui sistem de evidenţă şi evaluare a persoanelor care primesc beneficii de asistenţă socială;

h) asigurarea furnizării informaţiilor necesare realizării politicilor şi strategiilor în domeniul asistenţei sociale;

i) facilitarea accesului persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, la beneficiile de asistenţă socială;

j) gestionarea eficientă a resurselor umane şi materiale în domeniul său de activitate;

k) exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, al modului de asigurare, administrare şi gestionare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;

l) îndrumarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii, a perfecţionării activităţii acestora şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.

Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul administrării, gestionării şi plăţii beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii:

a) urmăreşte şi asigură aplicarea corectă, unitară şi nediscriminatorie a legislaţiei privind sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale;

b) elaborează propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ din domeniul său de competenţă şi le înaintează Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru promovare;

c) stabileşte procedurile administrative privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială, administrarea şi implementarea programelor privind serviciile sociale de către agenţiile teritoriale şi elaborează instrucţiuni privind gestionarea beneficiilor de asistenţă socială şi a programelor de servicii sociale;

d) fundamentează şi propune Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul de buget, ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţă socială şi susţinerea programelor privind servicii sociale, precum şi pentru funcţionarea Agenţiei;

e) administrează şi gestionează bugetul propriu, organizează şi asigură plata beneficiilor de asistenţă socială;

f) administrează şi gestionează patrimoniul propriu;

g) prezintă Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale raportul de execuţie bugetară a bugetului alocat;

h) negociază şi încheie convenţii cu instituţii financiare, în vederea efectuării plăţilor beneficiilor de asistenţă socială, în baza mandatului acordat de ordonatorul principal de credite;

i) elaborează rapoarte şi analize pentru fundamentarea politicilor şi programelor în domeniul beneficiilor de asistenţă socială şi al serviciilor sociale şi le transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;

j) elaborează indicatorii statistici aferenţi domeniului său de competenţă;

k) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţă socială şi administrează, conform legii, Registrul electronic unic al serviciilor sociale;

l) monitorizează şi asigură controlul asupra modului de acordare a beneficiilor de asistenţă socială;

m) asigură implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemelor de management al calităţii în domeniul său de activitate;

n) organizează activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la dreptul acestora la beneficiile de asistenţă socială;

o) asigură îndrumarea metodologică a agenţiilor teritoriale cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale în domeniu, cu respectarea politicilor sociale elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;

p) îndrumă persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementările privind beneficiile de asistenţă socială;

q) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în condiţiile legii;

r) asigură reprezentarea în relaţiile cu organismele similare din străinătate şi cu alte instituţii publice şi organizaţii interne şi internaţionale din domeniul său de activitate, la solicitarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;

s) asigură pentru activitatea proprie dezvoltarea, mentenanţa şi protecţia sistemelor automatizate de calcul şi înregistrare, în special în funcţie de evoluţiile tehnologice;

 ş) asigură gestiunea bazelor naţionale de date referitoare la sistemul de informaţii privind beneficiile de asistenţă socială;

t) garantează securitatea şi integritatea sistemului de informaţii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legii;

ţ) aplică prevederile tratatelor internaţionale în domeniu la care România este parte, inclusiv ansamblul reglementărilor comunitare în domeniu, şi colaborează cu instituţii similare din Uniunea Europeană;

u) negociază, potrivit mandatului acordat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, acorduri bilaterale cu organisme din alte state, în domeniul său de competenţă;

v) realizează selecţia, stabileşte planul de formare profesională continuă a personalului propriu şi este responsabilă de punerea lui în aplicare.

Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

a) asigură implementarea şi monitorizarea procesului de acreditare şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale rapoarte privind acreditarea furnizorilor de servicii sociale, conform legii;

b) urmăreşte aplicarea şi respectarea politicilor în domeniul formării profesionale a adulţilor, monitorizează şi controlează acreditarea furnizorilor de formare profesională, conform prevederilor legale;

c) asigură aplicarea prevederilor legale privind ucenicia la locul de muncă;

d) asigură urmărirea aplicării şi respectării prevederilor legale privind autorizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară.

Pentru realizarea obiectivelor sale în domeniul inspecţiei sociale, Agenţia are, în principal, următoarele atribuţii:

a) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale privind stabilirea, acordarea şi promovarea drepturilor sociale ale cetăţenilor de către autorităţile administraţiei publice, precum şi de către alte persoane fizice şi juridice, publice şi private;

b) controlează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;

c) propune instituţiilor controlate luarea măsurilor legale pentru remedierea deficienţelor constatate în urma activităţii de inspecţie, stabilirea răspunderii juridice a persoanelor vinovate şi sesizează organele de urmărire penală competente, după caz;

d) constată săvârşirea faptelor care încalcă prevederile legale prevăzute în toate actele normative ce reglementează sistemul naţional de asistenţă socială şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de către acestea;

e) exercită controlul în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte din sistemul naţional de asistenţă socială care au condus la încălcarea drepturilor sociale ale cetăţeanului;

f) desfăşoară activităţi de investigare socială derivate din rezultatele controlului şi formulează propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a procedurii de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;

g) controlează, evaluează şi monitorizează respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de acordare a acreditării/licenţierii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor furnizate de aceştia;

h) controlează modalitatea prin care sunt respectate şi puse în aplicare prevederile legale privind combaterea marginalizării sociale;

i) elaborează şi difuzează ghiduri şi manuale operaţionale necesare activităţii de inspecţie;

j) acordă consiliere autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi persoanelor fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, în vederea derulării în bune condiţii a activităţii şi a perfecţionării acesteia şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.

 ATRIBUŢII AGENŢII TERITORIALE (AJPIS)

În domeniul administrării, gestionării şi plăţii beneficiilor de asistenţă socială şi al susţinerii programelor de servicii sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:

a) aplică legislaţia privind acordarea şi plata beneficiilor de asistenţă socială;

b) aplică legislaţia privind finanţarea programelor de servicii sociale;

c) informează şi îndrumă persoanele fizice şi juridice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce decurg din reglementările privind sistemul naţional de asistenţă socială;

d) gestionează informaţiile în vederea efectuării plăţilor beneficiilor de asistenţă socială;

e) prelucrează documentaţia aferentă stabilirii drepturilor la beneficiile de asistenţă socială, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

f) înregistrează datele privind persoanele care primesc beneficii de asistenţă socială;

g) utilizează sistemul de informaţii în conformitate cu instrucţiunile şi instrumentele de gestiune a informaţiei stabilite de Agenţie;

h) asigură evidenţa la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor din sistemul beneficiilor de asistenţă socială;

i) actualizează baza de date cu privire la beneficiari şi la beneficiile de asistenţă socială acordate;

j) asigură respectarea prevederilor legale care privesc caracterul confidenţial al datelor personale ale solicitanţilor şi ale persoanelor care primesc beneficii de asistenţă socială;

k) verifică îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la beneficiile de asistenţă socială;

l) stabilesc dreptul la beneficiile de asistenţă socială şi efectuează plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

m) recuperează drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condiţiile legii;

n) fundamentează şi propun Agenţiei proiectul de buget ce include fonduri pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, susţinerea programelor de servicii sociale şi pentru funcţionarea lor;

o) administrează bugetul aprobat şi prezintă Agenţiei raportul de execuţie bugetară;

p) organizează activitatea de evidenţă contabilă a execuţiei bugetare pentru bugetul alocat;

q) întocmesc rapoarte periodice, precum şi raportul anual de activitate şi le transmit Agenţiei;

r) furnizează Agenţiei şi altor organisme care au competenţe în domeniu informaţii în vederea elaborării de studii, rapoarte şi analize în domeniul lor de activitate;

s) asigură comunicarea permanentă cu instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale, cu alte instituţii şi persoane juridice cu responsabilităţi în domeniul social şi în special cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene;

ş) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, conform legii;

t) soluţionează contestaţii, sesizări şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;

ţ) realizează selecţia şi formarea profesională a personalului la nivel judeţean, în conformitate cu planul stabilit de Agenţie în domeniu;

u) editează materiale informative în domeniul lor de activitate;

v) utilizează orice mijloc de comunicare în masă pentru promovarea şi informarea asupra drepturilor beneficiarilor;

w) încheie contractele şi convenţiile de finanţare pentru programele de servicii sociale, monitorizează implementarea acestora şi elaborează rapoartele prevăzute de lege;

x) întocmesc documentaţia necesară pentru solicitarea creditelor bugetare în vederea finanţării programelor de servicii sociale şi asigură plata acestora.

Pentru realizarea obiectivelor sale, agenţiile teritoriale îndeplinesc şi următoarele atribuţii:

a) administrează patrimoniul propriu, precum şi bunurile din domeniul public sau privat al statului, în condiţiile legii;

b) asigură îndrumarea şi controlul activităţii agenţiilor locale;

c) asigură aplicarea prevederilor legale în vigoare privind ucenicia la locul de muncă;

d) asigură aplicarea prevederilor legale în vigoare privind condiţiile de înfiinţare şi a celor privind procedura de autorizare a agentului de muncă temporară;

e) autorizează furnizorii de formare profesională în baza prevederilor legale în vigoare privind formarea profesională a adulţilor;

f) înregistrează contractele de formare profesională ale furnizorilor de formare profesională;

g) soluţionează cererile privind stabilirea calităţii de persoană persecutată, în înţelesul prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, plata acestor drepturi fiind realizată prin intermediul caselor judeţene de pensii sau, după caz, al Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti;

h) asigură preşedinţia comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;

i) realizează activităţi de evaluare, monitorizare şi control privind implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale şi incluziunii sociale, în conformitate cu metodologia specifică aprobată prin lege sau prin manuale operaţionale;

j) realizează activitatea de acreditare a furnizorilor de servicii sociale şi asigură activitatea secretariatului tehnic al comisiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

k) monitorizează implementarea priorităţilor stabilite prin planul strategic de acţiune din domeniul incluziunii sociale, precum şi activitatea secretariatului tehnic al comisiei de incluziune socială organizate în conformitate cu ordinul prefectului.

În domeniul inspecţiei sociale, agenţiile teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:

a) promovează acţiuni de informare şi conştientizare a cetăţenilor asupra drepturilor sociale şi stabilesc programe de colaborare cu societatea civilă;

b) sesizează organele de urmărire penală competente în situaţia în care faptele supuse controlului întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni;

c) propun teme de control în vederea includerii în planul anual de control pentru implementarea politicilor aferente sistemului naţional de asistenţă socială;

d) desfăşoară activitatea de control la nivel de judeţ, în baza ordinelor de deplasare şi cu respectarea metodologiilor, instrucţiunilor şi a procedurilor de lucru aprobate;

e) controlează şi monitorizează modul în care sunt stabilite beneficiile de asistenţă socială;

f) evaluează, monitorizează şi controlează activitatea furnizorilor de servicii sociale publici şi privaţi din punctul de vedere al respectării standardelor de calitate şi de cost, precum şi al eficienţei şi performanţei acestora;

g) controlează şi monitorizează modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la administrarea fondurilor pentru plata beneficiilor de asistenţă socială, precum şi a celor alocate pentru susţinerea şi dezvoltarea serviciilor sociale, a proiectelor, programelor şi politicilor din domeniu;

h) constată săvârşirea faptelor prin care se încalcă prevederile legale din domeniul asistenţei sociale şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege;

i) propun suspendarea ori încetarea temporară sau definitivă a beneficiului de asistenţă socială/serviciului social în cazul încălcării grave a prevederilor legale în domeniu;

j) controlează şi monitorizează modul de îndeplinire a prevederilor legale privind combaterea marginalizării sociale;

k) elaborează rapoartele de evaluare, monitorizare şi control, precum şi analize specifice activităţii de inspecţie desfăşurate la nivel judeţean;

l) fac propuneri de îmbunătăţire a activităţii, organizării şi a metodei de acordare a beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale;

m) acţionează la nivel judeţean pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor oricăror acte sau fapte care încalcă principiile şi normele din domeniul asistenţei sociale, stabilite prin tratatele internaţionale la care România este parte sau prin reglementările Uniunii Europene;

n) transmit, la solicitarea Agenţiei, informaţiile privind activitatea de control din domeniul inspecţiei sociale.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, agenţiile teritoriale cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţiile guvernamentale, cu societatea civilă, precum şi cu partenerii sociali.