Vă mulțumim pentru Galați! Le-am arătat că nu sunt singuri!, 22 septembrie 2024

22 septembrie 2024

Comunicat de presă

Vă mulțumim pentru Galați! Le-am arătat că nu sunt singuri!

 

Ieri am fost în județul Galați, la Costache Negri, împreună cu peste 200 de colegi din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dar și de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Casa Națională de Pensii Publice și Inspecția Muncii.

Este modul nostru, al echipei MMSS, de a ne arăta unitatea, solidaritatea, umanitatea, de a le arăta celor afectați de inundații că nu sunt singuri!

Colegii noștri au scos tone de nămol din gospodării, colegele noastre au ajutat la curățenie în zeci de case, alți colegi au gestionat și distribuit mii de produse alimentare, mii de articole de curățenie pentru gospodării, medicamente, apă, unelte, var și alte resurse care ne-au fost solicitate.

Tot ceea ce am dus la Costache Negri s-a strâns prin donațiile colegilor din toată țara, om cu om, leu cu leu.

Ni s-a spus că este pentru prima dată când funcționarii publici dintr-un minister sunt implicați într-o acțiune de asemenea amploare.

Este firesc să fie așa!

Fiindcă da, noi suntem Ministerul Muncii, și voluntar am muncit și noi sâmbăta asta la Galați!

Și da, noi suntem și Ministerul Solidarității Sociale, iar prin donația fiecăruia dintre noi solidaritatea există!

Realitatea de la Galați ne arată că este mare nevoie de solidaritatea și implicarea fiecăruia dintre noi în continuare!